"Pe tine, Doamne, te slăvim"
carte de cântece și cu muzică la orgă
Hermann Szabolcs culege din copilărie cântecele religioase. A cules și a lecturat peste 500 de astfel de cântece din Eparhia Satu Mare, din acestea selectând 120 de cântece pe care le-a corectat și le-a transcris pe orgă. Așa a apărut în 2017 volumul Pe tine, Doamne, te slăvimvolum apărut sub auspiciile Asociației "Hermann Musik" sub forma unui mic volum în 3000 de exemplare. Textele prelucrate pentru orgă au apărut în 500 de exemplare.
"Pe teritoriul locuit de maghiari există, se folosesc mai multe cărți cu cântece bisericești. Acestea conțin majoritatea acestor cântece valoroase pentru comunitate. În diferitele ținuturi există cântece cunoscute , plăcute enoriașilor, cântece neincluse în nicio culegere, volum. Această lacună a dorit să înlăture Hermann Szabolcs atunci când a adunat în Eparhia Satu Mare acele cântece care nu au figurat în cărțile anterioare, dar comunitățile le cântă" - a scris Dr. Agoston Ferenc în prefața volumului.
"Aveam vreo 10-11 ani, când tatăl meu, cântăreț bisericesc mi-a atras atenția asupra existenței acestor cântece în județ, cântece transmise numai pe cale orală. M-a încurajat să adun aceste cântece. În calitate de cantor și organist m-am întâlnit cu aceste cântece. Nu mi-au plăcut pentru că nu au fost notate, scrise exact. Așa că fiecare le cânta puțin altfel, nu erau acompaniate de orgă. În ciuda acestor neajunsuri erau cântece foarte frumoase și nu exista sărbătoare fără ele." - afirmă Hermann Szabolcs.Cartea poate fi comandată de la Asociația Hermann Musik prin e-mail: info@hermannmusik.ro.
Aici poți cunoaște conținutul cărții:
Colectarea materialului în județul Satu Mare
Recenza cărții. Palatul Episcopal Romano-Catolic. Satu Mare. 2017.
Prezentarea cărții la M5 - reportaj
Conferință de muzică religioasă, MMA, Budapesta, 2021
Reportajul M1 despre colecția de muzică bisericească
Interviu la Radio Bartók în legătură cu volumul "Pe tine, Doamne, te slăvim"